 |
1-2 |
3-5 |
6-8 |
9-10 |
11-12 |
13-16 |
17-19 |
20-22 |
23-25 |
|
26-27 |
28-31 |
32-34 |
35-37 |
38-40 |
41-42 |
43-44 |
45-46 |
47-48 |
||
49-50 |
51-52 |
53-54 |
55-56 |
57-59 |
60-62 |
63-65 |
66-69 |
70-72 |
|
|
73-75 |
76-78 |
79-80 |
81-82 |
83-85 |
86-88 |
89-90 |
55. Prima Tabara de Go
|
|
Festivitate de premiere la "Cupa SAKURA - 1996" |
Din momentul in care a preluat Bogzi conducerea federatiei, concursurile au inceput sa se aglomereze. Se juca foarte mult. Incepusera sa-si revina si citeva dintre cluburile din restul tarii si sa organizeze din ce in ce mai multe concursuri si ei. Practic, mai putin in perioadele examenelor studentesti si scolare, la fiecare 2-3 saptamini avea loc cite un concurs. Tot acum a avut loc si prima "Tabara de Go pentru Copii". Cred ca era prin 1993 si s-a desfasurat la "Lacul Sarat", undeva linga Braila.
Conditiile erau jalnice. Un satuc format de niste casute din lemn care aratau ca si cum fusesera abandonate cu multi ani in urma. Dormeam 12 intr-o astfel de casuta, in paturi suprapuse pe cite trei niveluri. Paturile ocupau intreaga suprafata a unicei camere a cabanei, nemailasind decit un foarte ingust culoar de acces pe mijlocul incaperii. Asta ne obliga sa ne petrecem tot timpul pe afara ... Dar nici ca noi am mai fi avut nevoie de altceva.
In fiecare dimineata, dupa ce se dadea scularea, ne asezam tablele pe niste banci, in fata cabanitelor, si incepeam joaca ... Nu ne opream decit pentru pauza de masa ... dupa care ne intoarceam imediat la partidele intrerupte.
Totul a durat vreo doua saptamini, cindva pe la sfirsitul lunii Iulie. Bogzi ramasese in Bucuresti fiind ocupat cu expedierea celor care urmau sa plece la "Campionatul European" din anul respectiv (cred ca era vorba de Praga) iar eu ma ocupam de antrenamentul copiilor veniti in tabara. Din cind in cind, Jim si Tomita Iulian dadeau cite o fuga din Braila pentru a participa si ei la activitatile noastre. Simultane, partide simple, blitz-uri, scurte concursuri improvizate pe loc, analize ... si cite si mai cite ... se derulau incontinuu, de dimineata pina seara.
Nu chiar toti copiii erau dispusi sa-si petreaca intreaga zi cu Go-ul. Cei mai impatimiti erau, de la mare distanta, cei din Turnu Severin. Marcel Daescu facuse treaba buna acolo; reusise sa le transmita celor mici o parte din propria lui pasiune pentru acest joc. Erau oricind dispusi sa faca o partida si stateau mai tot timpul in jurul meu, asaltindu-ma cu intrbari.
Apoi erau cei din Bistrita, unde Teodor Virtic a dus o munca lunga si sustinuta de raspindire a Go-ului. Acestia au venit insa mai tirziu si au stat destul de putin. N-am avut timp sa-i observ prea bine ... si nici nu s-au facut remarcati prin ceva, fiind deosebit de linistiti si ascultatori.
Mai venisera acolo, la Lacul Sarat, si cei de la "Fundatia SAKURA". Astia venisera in mod evident in vacanta. N-aveau nici o treaba cu Go-ul, fiind cu mult mai tentati de balta din apropiere sau de a face glume proaste in timpul noptii ... Doar vreo 2-3 stiau cit de cit cum se pun pietrele pe tabla - restul invatasera probabil jocul pe drum, in tren. Carmen Mateescu ii culesese probabil de prin clasele la care era profesoara si ii atrasese in Tabara de Go promitindu-le o Tabara de vacanta ... Cind aparusera, stiu ca trecusera doua fete pe linga bancheta pe care jucam Go cu cei din Turnu Severin si o auzisem pe una dintre ele soptindu-i celelalte:
"- Astia-s maniaci !!"
Se oprisera si se uitau la noi lung, cu oarecare compatimire. Cred ca erau Irina Suciu si Ana Szilagyi (nu-i cunosteam inca ...). Oricum, la primul simultan pe care l-am propus au venit mai mult impinsi de la spate de catre Carmen. Dintre ei, numai Vali Gheorghiu parea a fi dornic de joc ... restul fiind cuprinsi de o nemasurata lehamite. Unul dintre ei mi-a atras in mod special atentia. Era unul slabut, care la inceput parea a nu avea nici un pic de astimpar. Habar nu avea sa joace; in mod clar asta era prima sau a doua partida din viata lui. Il chema Dragos Bajenaru si mai tirziu, dupa ce au trecut anii (intr-un moment al dezvaluirilor), Carmen mi-a destainuit ca'ntr-adevar il invatase sa joace Go in tren, pe drumul spre Braila. Pe masura ce partida inainta si piesele-i zburau de pe tabla, Dragos era din ce in ce mai concentrat asupra jocului, agatindu-se din ce in ce mai inversunat de partida ... De atunci a fost nelipsit de la simultanele si discutiile noastre. Treptat si altii de la SAKURA s-au last prinsi de atmosfera care predomina in tabara, devenind spre sfirsit aproape la fel de impatimiti ca si cei din Turnu Severin (ulterior Fundatia SAKURA a evoluat frumos, cei pomeniti ajungind pina in topul jucatorilor romani de Go).
In ultimile zile ale Taberei s-a organizat un "Campionat National pentru Juniori" la care au participat toti cei vreo 50 de copii strinsi acolo (cit si cei citiva braileni care faceau naveta). In acelasi timp era prevazuta si o etapa a "Cupei Rominiei" pentru seniori - ei au fost cazati insa undeva in afara satucului nostru. Intr-una dintre seri baietii au organizat o mica petrecere; a fost singura data cind am preferat sa renunt la compania prietenilor mei si sa ramin in tabara ... Atmosfera de aici era atit de placuta incit am preferat sa ramin cu copiii ...
56. Se tulbura apele ...
|
|
Kitano Sensei analizeaza o partida intre Sorin Gherman si Robert Mateescu (1993, la mine acasa) |
Cu toate ca lucrurile mergeau cit se poate de promitator, pe la inceputul lui 1993 apele au inceput sa se tulbure din ce in ce mai rau in Biroul nostru Federal. Totul pornea de la relatiile noastre cu Vali Urziceanu ... relatii care se inrautateau pe zi ce trece ...
Cu mine, ele incepusera sa se strice din momentul in care incercase sa ma atarga intr-o afacere extrem de dubioasa ... Ceva in legatura cu posibilitatea achizitionarii unei cantitati mari de pietre din sticla. Duceam o lipsa acuta de jocuri de Go iar Vali sustinea ca ar fi aranjat cu un mester sticlar sa produca asa ceva.
Eu ar fi trebuit sa fac rost de la cei din Federatia Europeana de o adeverinta care sa confirme expedierea cantitatii respective de pietre catre noi. Federatia noastra ar fi urmat sa cumpere pietrele la pretul "propus" de Vali ... iar cu banii cistigati ne-am fi putut duce amindoi la urmatoarele "Europene" ... Ma vazuse la Namur ca discutasem ceva mai mult cu unii dintre cobducatorii Federatiei Europene si crezuse ca voi putea face rost de o asemenea adeverinta.
Nu mi-as fi pretat sub nici o forma la un demers asa incit am refuzat "afacerea" ... in schimb i-am spus ca sint gata sa-l ajut cu orice altceva daca (si numai daca) ne arata o mostra a pietrelor si acestea merita a fi cumparate. Dupa cum ziceam, nevoia era mare. N-a mai adus niciodata vorba despre aceste pietre ... pina in preajma "Campionatului European de Go pentru Echipe - 1993" care urma sa aibe loc la Bucuresti.
Mai aveam numai o luna pina la data concursului si alergasem toata vara cu Bogzi pentru a aranja cele necesare unei cit mai bune desfasurari. Singura problema pe care nu o rezolvasem inca era cea a jocurilor. Atunci a aparut din nou Vali cu propunerea sa. Ar vorbi el cu mesterul lui sticlar ... "sa vada daca poate sa aranjeze ceva" ... dar trebuie mai intii sa-i trimitem banii printr-o firma de-a lui, pentru a-i avea la indemina ... Am cazut in capcana si Bogzi i-a trimis banii necesari.
Contabila noastra s-a aratat mirata de "increderea" de care dadeam dovada facind aceasta plata in avans. In ciuda asigurarilor cum ca "prietenul nostru" nu este in stare sa ne faca vreo figura, ne-a pus sa facem totusi un contract cu Vali prin care ascesta sa se oblige la niste penalizari (pina la returnarea banilor) - in cazul in care nu-si va indeplini promisiunile iar inapoierea banilor s-ar prelungi. Am facut pina la urma contractul, prevazind insa niste penalizari minimale, pentru o perioada de doar o luna (!!). Nu ne-am pus nicio clipa problema ca va trebui sa ajungem efectiv la aplicarea acestor penalizari ...
Concursul a trecut iar pietrele nu au aparut. Dupa inca o luna nici banii dati nu aparusera inapoi ... si nici nu au aparut decit prin Aprilie 1994. In perioada aceea de inflatie galopanta, in care preturile se dublau in numai citeva zile, Vali retinuse (in conturile si spre folosul firmei sale) o suma apreciabila de bani timp de vreo 7-8 luni, platind o suma infima drept penalizare. Smecheria asta ne deranjase pe multi dintre noi.
Apoi fusese potlogaria pe care Vali o facuse la Praga, cu ocazia "Campionatului European - 1993".
La acest concurs preturile erau ceva mai accesibile decit la cele de pina atunci asa incit ne-am permis sa trimitem ceva mai multi jucatori. In plus, odata ajunsi la fata locului, grupul nostru urma sa primeasca o suma de bani (din partea Federatiei Europene) care sa le mai reduca din costurile deplasarii. Era pe atunci o perioada in care se mai faceau din cind in cind astfel de subventii, pentru sarantocii veniti din fostele tari socialiste.
Inaintea plecarii calculasem exact ce suma ar reveni fiecarui participant trimis de noi acolo si stabilisem numarul lor in functie si de acesti bani. Vali Urziceanu nu-si aratse intentiile de a se duce la concurs (cu toate ca participase la toate sedintele noastre de birou) si deci nu fusese luat in calcul. S-a hotarit in ultima clipa sa plece si, odata ajuns acolo, primul lucru pe care l-a facut a fost sa se infiinteze la organizatori si sa-si cera partea lui de bani ... I-a luat si dusi au fost. A refuzat sa-i mai dea inapoi chiar dupa ce Mihai Bisca (conducatorul delegatiei noastre) si Danek (organizatorul principal al concursului) au clarificat incidentul. Nu s-a gindit nici o clipa ca de fapt lua din banii celorlalti participanti, care-si aratasera onest intentia de a pleca si fusesera selectati de catre federatie pentru a reprezenta Romania la acel concurs ... Sau s-a gindit dar nu i-a pasat ...
Au mai fost o groaza de mizerii marunte pe care Vali le-a facut in perioada respectiva, inclusiv un numar de contestatii scrise sau prezentate verbal in fata conducerii Ministrului ... in care era devoalata "fateta neagra a Federatiei Romane de Go" ... Nu o sa ma mai opresc acum asupra acestora dar despre smecheria pe care o planificase cu ocazia unuia dintre concursurile de la Craiova trebuie sa amintesc ...
Odata ajunsi acolo, am inceput sa decontez costurile biletelor de transport celor care venisera. Vali Urziceanu facuse o sectie de Go la clubul "Locomotiva" (un club care ofererea membrilor sai un mare avantaj: aveau transportul pe tren gratuit). ... Si totusi, citiva jucatori ai clubului "Locomotiva" mi-au prezentat biletele de tren pentru a fi decontate. Cu numai 2-3 zile inainte cumparasem bilete pentru intrg grupul de bucuresteni iar ei refuzasera, sustinind ca vin pe banii "Locomotivei". Intrigat, i-am luat la intrebari si Marcel Crasmaru mi-a destainuit ca intr-adevar, venisera pe gratis, dar Vali ii pusese sa culeaga de pe la alti calatori bilete de calatorie pentru a fi decontate de catre federatie (Marcel se simtea tare prost si a renuntat bineinteles la decontul respectiv).
Am refuzat sa fac orice plati pentru jucatorii de la "Locomotiva" si a iesit o mica certa acolo, intre mine si Vali Urziceanu. Am considerat inacceptabila o astfel de atitudine din partea lui (care mai era si membru al Biroului Federal).
Niciunul dintre membrii clubului "Locomotiva" nu a mai avut nici un fel de pretentii dar ... Luni dupa ce ne-am intors in Bucuresti ... cine credeti ca s-a infiintat la prima ora pentru a-si deconta biletul de tren ? ... Vali Urziceanu, bineinteles. Tupeul omului n'avea nicio limita !
|
|
Mihai Lita vs. Leonard Dragomir |
Intre timp mai aflasem niste detalii interesante care completau imaginea acestui individ si care datau cu ceva timp in urma, de pe vremea cind, dupa plecarea lui George Stihi, eram in cautarea unui secretar.
Paun ma sunase intr-o zi si-mi spusese ca Dl. Radu Bujor ar fi tentat sa devina secretarul nostru. Pe Dl. Bujor il cunosteam din perioada Sectiei de Go din cadrul Federatiei de Sah, el fiind presedintele departamentului de "Jocuri Logice" - de care apartineam noi. Era un tip foarte cumsecade, cu mare experienta organizatorica (ne facuse si un concurs care iesise foarte bine, la Baile Herculane) ... Exact ceea ce aveam noi nevoie. Le-am spus celorlalti si toata lumea fusese de acord. Il invitasem intr-o zi la o discutie cu tot grupul si, multumiti, batusem palma. Va fi secretarul nostru.
Dupa numai doua zile insa, Dl. Bujor m-a sunat si mi-a spus ca-si retrage candidatura. Aflase cum ca jucatorii tari n-ar fi de acord cu prezenta lui acolo; ca n-ar fi din lumea Go-ului ... Nu voia sa fie numit secretar impotriva dorintei jucatorilor. L-am asigurat ca nu era nici vorba despre asa ceva dar ... de atunci nu a mai dat niciodata vreun semn de viata.
Mai tirziu am aflat ca inainte de a ma suna pe mine, vorbise cu Vali Urziceanu care-l lasase sa inteleaga toate prostiile alea. Vali scapa in acest fel de un serios contracandidat la secretariatul federatiei.
Toate astea, una peste alta, au dus la o deteriorare serioasa a relatiilor dintre Vali si restul Biroului Federal. De fapt, peste citiva ani, acest comportament al lui (si multe altele asupra carora voi reveni la timpul potrivit) ii va aduce o sanctiune nemaiintilnita pina atunci in istoria federatiei: suspendarea din viata sportiva pentru actiuni impotriva intereselor federatiei.
La vremea respectiva, din Birou mai faceau parte: Mihai Bisca (presedintele federatiei), Bogdan Campianu (secretar), Sorin Gherman, Robert Mateescu, eu si Iulian Toma, Sorin Sora, Leonard Dragomir (ambii din Craiova). Nevoit sa-si faca noi aliati, Vali a reusit (nu stiu cum ...) sa-i convinga pe cei din Craiova de nocivitatea existentei mele in birou ... a lui Mihai si a lui Bogzi.
Ma intelesesem foarte bine cu cei din Craiova pina atunci; le facusem deja vreo doua vizite in drumurile mele prin tara si totul parea in regula dar ... de la un moment dat ... incepusem sa receptionez un soi de ostilitate din parte lor - ostilitate pe care n-aveam cum sa mi-o explic. Nu stiu ce le spusese Vali despre mine (si despre ceilalti) dar este cert ca de la un moment dat incolo in Biroul nostru Federal se formasera doua tabere distincte: Vali, Toma si cei din Craiova - pe de o parte - si noi restul, pe de alta parte.
Atmosfera placuta si absolut prieteneasca de pina atunci devenise ingrozitoare. Se iscau discutii aprinse din te miri ce ... Era un cosmar.
|
|
|