1-2	3-5	6-8	9-10	11-12	13-16	17-19	20-22	23-25
	26-27	28-31	32-34	35-37	38-40	41-42	43-44	45-46	47-48
	49-50	51-52	53-54	55-56	57-59	60-62	63-65	66-69	70-72
	73-75	76-78	79-80	81-82	83-85	86-88	89-90

35.  Punem de'o Federatie ?

Impreuna cu primii profesionisti, la Casa Sahului (1991): doamnele Shoji Kazuko - 3dan si Inoue Hatsue - 1dan

Intr-o seara de Decembrie a lui 1989, tocmai se terminase "Trofeul S&T" iar eu eram mort de oboseala si inghetat bocna - din cauza temperaturii din sala de joc ... In drum spre casa, am dat o fuga pe la un amic care-mi imprumuta din cind in cind casete video cu fel si fel de filme ...

"- Ai aflat de ... ce se-ntimpla la Timisoara" ? ... ma intreba amicul, in soapta ...

Nu aveam (bineinteles) nici cea mai vaga idee despre ce se intimpla acolo ... dar am aflat astfel ca Timisoara se rasculase, orasul era inconjurat de armata si declarat inchis ... Se spunea ca se trasesera focuri de arma pe acolo ... si ar fi existat chiar si victime.
La televizor, in perioada celor 2 ore zilnice de emisie, singurele stiri erau ca ... "La Suceava s-a deschis o superba expozitie de flori "... sau ca "La o scoala din nu mai stiu ce comuna, un elev a cistigat concursul de desen pe tema: Tovarasul Ceausescu, dind mina cu muncitorii" ...
Apoi a inceput nebunia ...

Statusem toata ziua in casa, analizindu-mi partidele jucate in concurs. Locuiam la mai putin de 5 minute de P-ta Universitatii, dar pe o straduta ceva mai dosnica ... asa incit n-am stiut ce se petrece afara pina nu am auzit primele rafale de impuscaturi ...
Dupa ce m-am mai dezmeticit ... am inceput sa inteleg cam ce se intimpla si mi-am zis ca ... "pina aici le-a fost". Asa ceva n-avea cum sa ramina fara urmari. Era - fara indoiala - un ultim (si din pacate dramatic) gest al unui sistem politic dement, depasit de realitate.

Dupa multi ani, acelea au fost singurele 3-4 zile in care nu am jucat nici o partida - nici macar nu am deschis vreo carte de go ... Ma gindeam insa ca si pentru noi lucrurile se vor schimba ... vom putea iesi la lumina.
Deabea incepuse emisiunea aceea maraton, de dupa fuga lui Ceausescu - afara inca se tragea in draci - cind m-a sunat George Stihi:

- "Gata coane ! ... Li s-a infudat nenorocitilor alora !" - era pentru prima oara cind ne permiteam sa vorbim asa la telefon, de teama de a nu fi "ascultati" ...
- "Noi ce facem ... nu punem de'o Federatie ?"

Bineinteles ca asta era visul oricarui jucator de Go: sa avem o organizatie a noastra, separata de cei de la Sah si recunoscuta in mod oficial. A ramas ca - de cum se mai linistesc lucrurile - sa incepem sa ne interesam despre modalitatea in care s-ar putea infiinta o "Federatie de Go" ...
De fapt, cel putin pentru mine (dar si pentru toti cei cu care discutasem pina atunci problema asta) ... Go-ul nu era chiar un "Sport" ... Niciodata nu l-am putut defini ca atare, asa cum nici ca pe o "Arta" sau un simplu "Joc" nu l-am putut considera vreodata ... La Ministerul Sportului am ajuns doar pentru ca singurul loc in care reusisem (in urma cu citiva ani ... prin 1986-87) sa ne creem niste simpatii ... fusese Federatia de Sah. Pe la sfirsitul lui Ianuarie 1990 ne-am prezentat deci - impreuna cu George Stihi - la Minister ...
Pina atunci insa, aveau sa se mai intimple ceva - fara vreo semnificatie prea speciala (... la vremea respectiva) - dar caruia acum, dupa atitia ani ... (eu unul) ii gasesc locul sau exact intr-o "explicatie" a ceea ce a urmat ...

Intr-una dintre primele zile ale anului, am primit un telefon de la Vali Urziceanu. Spre surpriza mea, Vali ne invita la el acasa, ca sa discutam ..." planuri de viitor pentru Go"; George, Mihai Bisca si Gelu Chita - erau si ei invitati.
Am vorbit cu George, care era si el destul de intrigat de invitatia primita ... Eram intrigati pentru ca - pina atunci - Vali nu-si manifestase in nici un fel inclinatiile "organizatorice". Era unul dintre pustii cu rezultate foarte bune in concursuri ... venea des la club (si juca foarte mult) ... dar atit ! Nu facea parte dintre cei care obisnuiau sa treaca pe la mine pe acasa ... si nici pe la George. Ca fire ... parea mai de graba genul "inchis in sine" ... aproape "necomunicativ" ... iar asta nu facea decit sa mareasca surpriza invtiativei lui de acum ...
Dupa cum aranjasem insa deja, urma sa ne intilnim (oricum) pentru a pune tara la cale ... asa ca asta putea fi o ocazie la fel de buna ca oricare alta. Pe 5 Ianuarie 1990 deci, iata-ne deci - un grup de vreo 5 oameni - discutind despre ce sa facem in continuare ...
Au fost niste discutii "de principiu" bineinteles, deoarece nimeni nu prea stia - in zilele acelea - ce se va intimpla in continuare in tara ... sau cit de profunde vor fi schimbarile. Am stabilit ca sa incercam sa facem o "Federatie Romana de Go" in cadrul Ministerului Sportului si sa cautam Cluburi Sportive unde sa ne infiintam propriile noastre sectii. Nu aveam cum sa banuim disparitia drastica a cercurilor de Go existente la acea ora dar infiintarea unor Cluburi de Go puternice - cu bugete proprii, care sa-si poarte grija propriilor jucatori - parea o chestiune de bun simt. Eram foarte optimisti ... asa ca am mai stabilit ca in Bucuresti, sa nu ne inghesuim toti jucatorii (in special cei tari) la un singur club: sa facem mai multe ... cit mai echilibrate intre ele.

S-a discutat si despre oamenii dispusi sa intre intr-un eventual Comitet executiv sau Birou federal ... Bineinteles ca lista urma sa ramina deschisa dar pentru moment voiam sa stim - macar in principiu - cam cine s-ar inhama efectiv la munca necesara pentru functionarea federatiei ... si cu ce ar putea ajuta fiecare.
La Presidentie privirile s-au indreptat catre mine ... Am refuzat categoric: eu ma pricepeam la joc si ... sa-i invat pe altii sa joace; mi se parea absurd sa fiu folosit altminteri, in oricare alta functie. Regretam cu totii retragerea lui Paun din lumea Go-ului si a ramas sa-l contactam ...poate ca, in noile conditii, va dori sa revina printre noi.  

In ceea ce-l privea pe viitorul "Secretar" ... in pofida faptului ca George Stihi era de fata ... exista o mica problema.
In urma cu aproape un an, prin primavara lui '89, George ne anuntase ca are de gind sa se retraga. Obosise - lucru absolut de inteles pentru o indeletnicire in care-ti trebuie o groaza de entuziasm si daruire. Astea sint - din pacate - niste atribute care se consuma, in timp ... iar atunci cind simte ca se petrece asa ceva, un om onest se retrage. In cazul lui George - ne povestise el atunci - se mai adauga un amanunt: unul dintre motivele pentru care-si dedicase atita timp Go-ului era si faptul ca la servici nu prea avea ce face. Prin toamna insa, urma sa le vina nu stiu ce aparatura speciala - care-i oferea ocazia de a-si practica meseria - iar asta urma sa-i lase (evident) cu mult mai putin timp liber decit pina atunci ... Acum, decizia lui George era si mai grea - deoarece insemna sa renunte la serviciul pe care il avea, pentru Minsterul Sportului.
Si in timp ce-i asteptam hotarirea ... l-am auzit pe Vali Urziceanu:

"- M-as putea baga si eu ca Secretar ..."

Nimeni nu stia mai nimic despre baiatul ala ... Auzisem (parca) ca intrase in urma cu vreo doi ani la facultate ... repetase anul I si acum se parea ca o va abandona de tot ... Oricum, avindu-l pe George alaturi, propunerea lui parea aproape neserioasa ... asa incit nici n-a prea fost luata in seama ...

Pina la urma George a decis in favoarea noastra si ... dupa ce am mai stat putin de vorba (pina nu ajungeam la Minister, tot nu aveam suficiente date pentru alte planuri) ne-am despartit.
Pe strada ... stiu ca mi-a mai trecut o data prin minte intrebarea ... "Si totusi ... de ce fusesem noi invitati aici ?" Gazda noastra avusese o participare minima la discutii si - dupa cum ne marturisise de le bun inceput - nici in momentul in care facuse convocarea nu avusese vreo idee speciala ...
Daca as mai fi disecat putin subiectul asta, probabil ca as fi putut scuti viitoarea federatie de-o groaza de belele ... dar in acel moment erau o groaza de alte lucruri care sa ma preocupe ... Toate planurile noastre ... dar si ceea ce se intimpla in oras ... chiar linga mine. Rideam de unul singur (de pilda) aducindu-mi aminte de felul in care-si facuse aparitia George - cu un sul lung de hirtie de calc, in mina. M-a vazut ca privesc mirat spre sulul de calc si mi l-a dat sa-l tin; era foarte greu. De fapt, miezul era o teava zdravana de otel, invelita (doar) in hirtie, ca sa nu se vada ce este inauntru ...
In oras inca mai plana spectrul "teroristilor"; ei puteau apare oriunde ... si ataca in orice moment ... asa, la intimplare. Pentru cine nu mai tine minte, "teroristii" astia erau niste luptatori superdotati, (experti in armele de foc si in artele martiale). Ei bine, daca unul d'asta ar fi dat peste George ... l-ar fi gasit pregatit.

 
 

36.  La Ministerul Sportului

Brasov, 1987: "C. N. Echipe" : Al. Butnariu ("Buti") si Mihai Bisca (in spate: eu si Dan Pasarin)

La Minister era agitatie mare. Bineinteles ca aparusera acolo si amicii nostri mai vechi, de la Scrrable si Bridge ... dar si multi altii in cautarea unei confirmari oficiale (cum erau cei de la Karate ...). Mai erau de asemenea, citeva federatii deja cosacrate care doreau sa se divizeze (ca de pilda Federatia de Patinaj ... in Patinaj Artistic si Hochei ... etc...).
In total urmau sa apara vreo 30 de noi Federatii (!)

Nu stiam ce ne astepta acolo, asa incit eu ma inarmasem cu o "intrare" foarte solida. Am detestat dintotdeauna sistemul de "pile si relatii" dar de asta data imi calcasem pe inima si il rugasem pe tatal meu (care in tinerete fusese un excelent atlet) sa-mi dea o recomandare catre cineva important ... Si cum el era bun prieten cu Lia Manoliu, m-a trimis la ea (D-na Lia Manoliu tocmai fusese numita Ministru Adjunct).
Aveam sa aflu foarte repede ca nu ar fi fost necesara nici un fel de interventie suplimentara: in minister lumea era foarte binevoitoare - mai toti fiind cuprinsi de optimismul si deschiderea manifestate in intreaga tara. D-na Manoliu nu a avut mai multe de facut, in afara de a ne indica usa biroului la care trebuie sa batem ... Am avut insa o mare satisfactie - in momentul in care incepusem sa-i explic scopul prezentei mele acolo - sa o aud spunindu-mi:

"- Aha, ma asteptam sa apareti si voi ! ... cu GO-ul ..."

Auzise de noi (!!) ... Aflase ca la noi in tara se joaca Go (!!). In cei numai citiva ani de cind existam, reusisem sa ne facem totusi cunoscuti (... stiam prea bine ca dinsa nu se intilnise in ultimii 5 ani cu tatal meu, pentru a putea banui ca a aflat despre mine - respectiv despre Go - pe aceasta cale).
Restul a fost o simpla formalitate ...

"- De unde sinteti voi ? ... De la GO ? ... Faceti o cerere, cu o descriere a jocului si ... motivatia pentru care este considerat drept SPORT "... toti erau foarte amabili.
"- O puteti face repede ? ... Daca va intoarceti cu ea pina dupa masa pe la ora 3, ar putea intra in discutia Comisiei chiar zilele astea ... poate chiar miine ... inca nu s-a fixat data cind se vor intilni " - caci exista o Comisie, la nivelul conducerii ministerului, care urma sa analizeze toate aceste cereri.

Aveam numai citeva ore la dispozitie ... asa ca am fugit repede, impreuna cu George, la el acasa (... unde exista o masina de scris, cu care sa facem Cererea).
Nu era o treaba prea complicata: aveam de compilat citeva texte - facute tot de noi, cu diferite alte ocazii - sa le rotunjim cu ceea ce-i trebuia acum Ministerului, sa asezam totul frumos pe citeva coli de hirtie si sa ne ducem inapoi pentru a le preda la biroul cu pricina ... Si totusi ... Dupa aproape o ora nu redactasem mai mult de-o jumatate de pagina. Tocmai acum, cind eram presati de timp, lui George-i venise cheful sa reanalizeze cuvint cu cuvint, fiecare fraza ... si sa propuna tot felul de modificari.
Discutiile noastre in contradictoriu nu erau ceva neobisnuit. De-a lungul anilor luasem impreuna mai toate deciziile (in materie de Go) si nu o singura data, avind pareri diferite, ajunsesem la argumentari si contra-argumentari interminabile - pina sa tragem o concluzie. Cred ca seriozitatea acestor analize a constituit o baza solida pentru federatia care avea sa ia fiinta, majoritatea reglementarilor raminind de altfel neschimbate timp de inca multi ani.
In acea zi insa, in numai cele citeva ore pe care le aveam la dispozitie, nu vedeam rostul vreunei discutii inutile iar George - mi se parea mie - ca nu face altceva decit ... "sa traga de timp". Nu-mi puteam explica de ce face asta dar in mod cert, randamentul nostru era extrem de scazut: in ritmul asta nu aveam cum sa terminam prea repede. Ii atrasesem atentia in citeva rinduri asupra crizei de timp cind ... am ajuns la o fraza care suna cam asa: "Go-ul este un joc de logica, in care sansa nu are nici o implicare"

"- Pai cum sa nu aibe !? " - il aud pe George ... semn ca avea o noua modificare de facut.

Fraza era luata (cred) din "Initiere in Go" a lui Paun si nu prea vedeam cum (si de ce) ar putea fi modificata ... in special intr-un material care urma sa fie trimis la Ministerul Sportului ...
Nu stiu nici acum ce fusese in mintea lui George. Poate ca voia sa faca singur materialul si sa-l duca a doua zi la Minister (daca tot isi asumase rolul de "Secretar") ... Poate ca la mijloc era numai lenea de a mai bate - in aceasi zi - drumul (destul de lung) pina in centrul orasului (adevaru-i ca afara ... traficul era ingrozitor, din cauza baltilor provocate de topirea zapezii) ...
Eu eram obsedat doar de ora 15:00 - fixata pentru a preda materialul - si de jumatatea aia amarita de pagina pe care deabea reusisem sa o redactam pina atunci ... Am facut deci singurul gest pe care l-am crezut de cuviinta: l-am parasit pe George, m-am dus la taica'miu - care avea si el o masina de scris - am facut singur tot materialul si l-am predat la timp, la Minister. A ramas ca a doua zi sa mai trec pe acolo pentru a afla cind se va intruni Comisia ... si ce se va hotari acolo.
Cu George ... din pacate ... n-am apucat niciodata sa lamurim "neintelegerea" si sa ne clarificam pozitiile: evenimentele care au urmat nu ne-au mai lasat timp pentru asa ceva ...

A doua zi eram din nou la Minister (intre timp, micutului nostru "Comitet de Initiativa" i se mai adaugasera citiva voluntari: Mihai Lita si Serban Cristescu); George nu venise cu noi. Cred ca ne-am plimbat vreo doua zile pe acolo, pe holuri ... pina am aflat ca, in fine ... " Peste juma' de ora se intruneste Comisia" ... dar ... "Nu stim pe unde-i Dosarul vostru !" ... (!!)
Vedeam rosu in fata ochilor: nu puteam intra in discutia Comisiei din cauza unui contopist idiot care ne ratacise Dosarul ... Am fugit direct in cabinetul doamnei Manoliu si i-am povestit totul ...

"- Nu-ti face probleme: o sa-l gasim noi ... De fapt ... hai chiar acum, cu mine ..."

Tocmai se stringeau: conducerea Ministerului "in par" ... nume importante ale sportului romanesc ...
D-na Manoliu m-a prezentat ... a explicat ce-i cu mine acolo ... Nu trecusera mai mult de un minut sau doua ... cind am auzit-o pe D-na Iolanda Balas (cred ca dinsa era sefa Comisiei):

"- Foarte bine, baieti! ... Mult succes in continuare ! " - si ... special pentru mine, care cred ca paream a nu fi inteles exact ceea ce se intimpla ...
" - Avem deci o noua federatie: Federatia de Go ! "

 
 

37.  Cutia Pandorei ...

1990, Casa Armatei : Cupa Bucuresti (partida mea cu Dan Vitca; in spate - Titi Ghioc si Romulus Sandulescu)

Intreaga secventa a aprobarii de infiintare se petrecuse atit de repede incit, dupa ce am iesit de la Comisie, inca nu-mi venea sa cred ca totul se terminase. Mi-am recuperat amicii - care ma asteptau pe undeva pe holurile Ministerului - si le-am spus "Gata : s-a aprobat! Putem infiinta Federatia Romana de Go !" ... Le spuneam chestia asta dar cred ca de fapt, incercam sa ma conving pe mine insumi de realitatea ei ...

De cind ma apucasem sa joc Go (dincolo de placerea jocului in sine) traisem citeva momente cu totul exceptionale ... Intrarea in primul club bucurestean (in 1984) sau Primul Concurs National de la Cluj (in 1986) fusesera niste astfel de momente, pe care nu voi putea uita vreodata ... Cel de acum insa depasea orice imaginatie.

Ultimele sfaturi ale celor din Comisie fusesera sa ne facem cit mai repede un Statut pe care sa-l depunem la Minister, apoi un Regulament de Functionare si ... pe baza lor, sa organizam o Adunare Generala de Infiintare a Federatiei. Vom avea un post platit de catre Minister (cel de Secretar al Federatiei) si un birou in care acesta sa-si desfasoare activitatea.
De Statutele noilor federatii se ocupa proaspat numitul Ministru al Sportului ... Dinu - iar cu ajutorul lui Serban Cristescu (care venise si el "pregatit", pentru orice ne-ar fi putut astepta in Minister) am obtinut foarte repede o audienta. Dinu, foarte mindru de pregatirea sa "juridica", s-a plins mai intii de naivitatea statutelor primite de pe la alte federatii recomandu-l insa pe cel de la Bridge - care " in mod sigur: a fost facut de un profesionist, ca e perfect din punct de vedere juridic ". L-am si imprumutat chiar, pentru o zi-doua, ca sa-l avem drept model. Cred ca l-am luat si pe cel de la Handbal, dar acela - fiind vorba despre o federatie cu mult mai mare - era mult prea "stufos".
Impreuna cu Serban si Mihai Lita, am fugit repede la mine acasa si tmp de citeva zile am inceput sa construim propriul nostru Proiect de Statut. Pornisem de la premiza ca trebuie sa facem unul cit mai functional, care sa poata fi aplicat "micutei" noastre federatii - in care urma sa existe un singur "angajat" (platit de Minister) ... restul colaborarilor fiind numai pe baza de voluntariat.
Apoi a urmat ... cearta mea (definitiva) cu George ...

Spre seara, in timp ce noi ne luptam cu articolele Statutului, a trecut pe-acolo Vali Urziceanu. Nu avea timp sa stea cu noi pentru a ne ajuta ( ... "si oricum, nu-s de mine chestiile astea !"); a ramas doar cit sa ne comunice ca ... :
"- George sta acasa si lucreaza la propria lui varianta de Statut. ... In plus, e foarte suparat pe Radu ... deoarece incearca sa se bage in locul lui, ca Secretar."

Nu-mi puteam reveni !
Spusa de catre oricine altcuiva, chestia asta mi-ar fi parut doar o simpla prostie; i-as fi putut explica (eventual), nu numai ca nu era adevarat ... dar si de cite ori refuzasem orice post de conducere. Niciodata nu ma considerasem altceva decit un jucator de Go si n-aveam nici cea mai mica intentie de a renunta la acest statut.
George stia prea bine toate astea: in ultimii 5-6 ani fusesem aproape in fiecare zi impreuna, asa incit ajunsesem sa ne cunoastem foarte bine (pina in acel moment crezusem chiar ca sintem buni prieteni). George imi cunostea - mai bine decit oricare altul - oroarea de a "conduce" oamenii ... dar si repulsia pe care o aveam pentru hirtogaraie, regulamente si orice forma de birocratie. George ar fi trebuit sa stie (!) ca, in situatia in care totusi - prin absurd - mi-ar fi trecut prin cap sa-l concurez, el ar fi fost primul caruia sa-i spun intentiile mele ...
De fapt, la inceput nici n-am crezut ca ar fi fost in stare sa spuna asa ceva ... L-am sunat deci imediat si l-am intrebat:
"- ... Tu chiar ma crezi in stare de asa ceva ? "
"- Da ! " - mi-a raspuns, fara sa stea prea mult pe ginduri ... si din momentul acela, pentru mine au disparut toti anii nostri de amicitie.
I-am inchis telefonul, considerind inutil orice alt comentariu ... nu inainte (cred) de a trage si o injuratura. Cu naduf.

Asta a fost cearta mea cu George. In afara celor doi-trei care erau atunci la mine, n-am mai discutat cu nimeni incidentul - insa mai tirziu am auzit citeva improvizatii cit se poate de fanteziste pe aceasta tema ...
Trebuie sa recunosc ca atunci nu mi-am pus problema cum de aflase George atit de repede ceea ce se "urzea" in spatele lui ... si nici a iutelii cu care Vali Urziceanu imi adusese mie "vestea". Astea au fost niste chestii de care mi-am amintit cu mult mai tirziu ...
Cu George nu am mai discutat niciodata dupa aceea in particular, relatiile noastre limitindu-se in modul cel mai strict la Go, concursuri sau activitatea federatiei. Pozitia mea fata de el aveam insa sa o lamuresc (din punctul meu de vedere) foarte repede ...

Elaborarea Statutului (impreuna cu Serban Cristescu si Mihai Lita) ne-a mai luat vreo doua zile, dupa care m-am dus din nou la Minister pentru a-l depune la Dosar. Acolo m-am intilnit cu Parik Stefanov, care lucra la un ziar (cu sediul in aceasi cladire).
Parik era bun prieten cu George ... si aflase despre cearta noastra.
"- Si acum ce-o sa faceti ... O sa fii tu secretar ? " - m-a intrebat ...

I-am raspuns ca nici nu-mi trecea prin cap asa ceva; vom organiza Adunarea Generala ... se vor tine Alegeri si vom gasi pe cineva care sa ocupe aceasta functie. Eu unul nu aveam de gind sa candidez la alt post decit cel de Antrenor Federal - adica locul in care ma credeam cel mai util.
Plecasem impreuna de la Minister si pe drum, inainte de a ne desparti, Parik mi-a zis ca el se duce la George ... si m-a intrebat daca-i poate transmite ceva din partea mea. I-am explicat cu sinceritate ceea ce gindeam: George era - in mod evident - cel mai potrivit om pentru locul de Secretar al Federatiei ... cu conditia de a vrea sa faca treaba (!). Daca obosise ... daca-si pierduse entuziasmul si acum voia postul numai in virtutea unei obisnuinte create de-a lungul anilor, atunci ... poate lasa pe un altul in locul lui.
Dupa numai citeva zile, George avea sa intre din nou in circuit, preluind contactul cu ministerul si organizarea Adunarii Generale de Infiintare a F.R.Go.

In prealabil s-a mai organizat o "Sedinta deschisa" (la Casa Sahului) - pentru ultimile aranjamente, inaintea Adunarii Generale - ocazie cu care a reaparut si Gheorghe Paun. Mi-a explicat ca nu intentiona sa revina printre noi, dar ca auzise ca eu si George nu ne mai intelegeam si (datorita importantei momentului) venise pentru a incerca sa aplaneze situatia. In ceea ce ma privea insa, era o chestiune de principiu peste care nu puteam trece; niciodata relatiile dintre mine si George n-aveau cum sa mai fie aceleasi ... N-am putut decit sa-l asigur ca asta nu va afecta in nici un fel functionarea federatiei.
... Si daca tot venise, am profitat de aparitia lui (ca mai toti cei de fata - de altfel) , pentru a-l convinge sa ne fie Presedinte ... Lucru pe care, pina la urma, a fost nevoit sa-l accepte. Imediat dupa aceea insa ... s-a intimplat ceva ciudat. Vali Urziceanu s-a apropiat de mine si mi-a soptit la ureche: "- Vreau sa fiu eu Presedinte ... Ma sustii ?"
Am ris. Adevaru-i ca o luasem in gluma ... deoarece nu-l puteam banui a-si imagina (in mod serios) ... ca-l poate concura pe Paun. Mai tirziu insa, aveam sa aflu cit de serios vorbise ... cit de hotarit era sa ajunga pe una dintre pozitiile de virf ale federatiei ... Dar asta va fi mult mai tirziu.

 
 

Ar putea pare ca, in ultimele capitole, m-am oprit cam mult asupra unor momente fara importanta ... dar ...
Aveam aproape 40 de ani si totusi - in pofida unei experiente "de viata" destul de bogate (ba chiar foarte bogate - cel putin, pentru unul care traise toti anii aceia in lagarul socialist...), credeam ca povestea Cutiei Pandorei nu este altceva decit un mit ... o hiperbola. Anii care a urmat mi-au aratat insa ca ea exista cu adevarat ... iar noi, in acele zile, tocmai o deschisesem.