|
|
Jucatorii
In pofida statutului exrem de intelectual pe care il avea in Japonia, Go-ul se juca si pe bani, din cele mai vechi timpuri.... Se pare ca acest obicei era suficient de raspindit, daca observam ca prin anii 600 D.C au aparut legi care sa interzica o asemenea practica.
In sec. 17-19 aparusera chiar jucatori " specializati "; acestia calatoreau prin toata tara, obtinind adesea cistiguri frumusele din partidele de Go. Unul dintre cele mai des intilnite pariuri era la diferenta de puncte (stabilindu-se cite o suma de bani pentru fiecare punct in plus obtinut la finalul partidei). In aceste cazuri, bineinteles ca partida trebuia jucata pina la ultima miscare de pe tabla - dar se spunea ca metoda ar face miracole pentru Yose-ul oricarui jucator.
Existau si trisori. Acestia umblau de obicei in grupuri de cite 2-3, in cautarea unui "fraier" - printre ei fiind si un jucator foarte tare. Acesta din urma nu juca, prefacindu-se necunoscator in Go, dar statea prin preajma si in momentele importante ii sugera pe ascuns partenerului sau miscarile cistigatoare. Adesea, complicele "tare" era un jucator suficient de renumit incit, pentru a nu fi recunoscut, trebuia sa stea ascuns in podul cladirii, de unde-si facea semne cu partenerul sau.
Numeroase povesti s-au nascut pe aceasta tema, mare parte dintre ele fiind construite pe schema : nobilul profesionist care se deghizeaza, lasindu-se luat drept " fraier " ... pentru ca in final sa-i demaste pe trisori si sa stearga praful cu ei ... Iata insa si o istorie reala a unui astfel de jucator (care puteau ajunge uneori sa aibe o tarie de joc comparabila cu cea a profesionistilor) :
Intr-o zi de Noiembrie a anului 1820, doi oameni (dupa aparente: un samurai si un negustor) bateau la poarta casei Honinbo cerind o audienta capului familiei, Genjo. Dupa ce-si prezenta prietenul (Yonezo), samuraiul ii spuse lui Genjo ca stapinul sau (o persoana importanta a Imperiului) ar vrea sa cunoasca taria reala de joc a lui Yonezo.
De fapt numele lui Yonezo era deja cunoscut (ca unul care, impreuna cu un alt trisor - Tokuzo - batea de multa vreme tara in cautare de "fraieri")...iar taria sa de joc era considerata (desi autodidact) ca echivalind cu a unui 5 dan pro.
Genjo isi dadea seama ca cererea nu era numai pentru o simpla evaluare ci mai mult o provocare lansata profesionistilor.... O provocare insa, in urma careia Yonezo nu risca nimic pe cind casa Honinbo avea o groaza de pierdut si nimic de cistigat...
Pentru a face fata provocarii, a fost ales Jowa 7-dan (pe atunci in virsta de 33 ani si "urmas ales" al lui Genjo). Jowa i-a acordat doua pietre handicap lui Yonenzo si a cistigat - dupa cum era de asteptat. Dupa partida, considerind-o ca pe un examen trecut, Yonenzo a revendicat o diploma de 3 dan dar Genjo i-a replicat ca nu atinsese inca o asemenea tarie de joc si l-a refuzat.
Enervat de acest incident, Yonezo a reusit (prin intermediul aceluiasi Daimyo) sa aranjeze un alt meci, de asta data o serie de 10 partide (tot cu 2 pietre handicap). Jowa a cistigat din nou, cu scorul de 5-4 si un jigo (egalitate), iar Yonezo a fost nevoit sa-i recunoasca acestuia superoritatea; a primit insa acceptul de a deveni elev al casei Honimbo (in ciuda faptului ca avea peste 50 de ani). Curind dupa aceea a reusit sa obtina si mult dorita diploma de 3 dan iar dupa citiva ani (in 1824) a fost promovat la 4 dan.
Yonezo s-a atabilit in Osaka unde, inainte de a muri (la virsta de 66 ani), a marturisit ca pina in momentul confruntarii cu Jowa fusese absolut convins ca: NIMENI nu-i poate da 2 pietre handicap ...
(Nu-i asa ca aceasta ultima propozitie pare foarte cunoscuta ?...)