Walter Schmidt
|
|
Open Timisoara - 2002 |
In septembrie 1944 am descoperit la un prieten, care locuia intr-o locuinta parasita de o familie de cunoscuti in urma evenimentelor din 23 august 1944, un joc de Go cu tabla si piese de carton fabricat in Germania si o cartulie scrisa de Bruno Rüger si editata in serie bibliotecii Reklam din Leipzig. Din carte am aflat pe scurt regulile jocului, impreuna cu o partida comentata.
Cu fratele meu si cu cativa colegi de liceu am inceput sa jucam Go, foarte primitiv, daca la apreciere ne referim la ceea ce stim azi.
In anii '50, cand au inceput sa patrunda in tara reviste din R.D.G., am descoperit intamplator intr-o revista, un articol despre Go semnat de B. Rüger. Prin redactia revistei am aflat adresa lui si am intrat in contact cu el. Am inceput chiar sa jucam cateva partide prin corespondenta, dar procedura a fost prea anevoioasa. In schimb Rüger ne-a trimis alte brosuri simple despre Go scrise de el inainte de razboi si ne-a recomandat unui jucator austriac, jurnalist la Viena, Alfred Nimmerrichter. In 1964 am reusit sa-l vizitez la Viena. El m-a recomandat asociatiei japoneze de Go, Nihon Ki-in, care mi-a trimis timp de cativa ani revista lor de Go editata in limba engleza, in scop promotional. Participari la concursuri in Japonia si la congrese europene de Go nu au fost realizabile din motive lesne de inteles.
Am incercat sa obtinem sprijinul ziarului Sportul Popular pentru raspandirea jocului in Romania, dar ne-am ales cu un refuz categoric. Dupa parerea redactorilor, deoarece jocul de Go cere un efort de gandire, n-are nici o sansa de raspandire. "Norocul sahului este ca a fost introdus de mult, daca n-ar fi fost asa, nici sahul n-ar avea sanse de raspandire", ne-au scris redactorii ziarului.
Cu sprijinul jucatorilor de Go din Iugoslavia am reusit sa particip la Congresul European de Go in 1969 la Ljubljana, unde l-am cunoscut pe capitanul Ervin Fink, fost ofiter in flota chezaro-craiasca, care a jucat Go in cazinourile de la Fiume si a fost unul dintre initiatorii jocului in Iugoslavia dupa 1945.
In cursul anilor '70 am avut chiar oaspeti din Japonia si Austria in locuinta familiei mele si am jucat primele partide cu jucatori care nu au invatat Go de la mine. Atunci am realizat performante apreciate la un nivel de 2 dan amator.
Interesul meu major s-a concentrat asupra aspectelor teoretice generale ale jocului, intre altele posibilitatea unui joc de Go in trei si prezentarea rationala a regulilor de joc.
In anii '70 si '80 s-a dezvoltat un nucleu de jucatori la Bucuresti (Gheorghe Paun, Radu Baciu), sprijinit de ambasada Japoniei la Bucuresti. Un mare avantaj pentru jucatorii bucuresteni a fost prezenta la Bucuresti a unui student chinez, bun jucator de Go, Zhang Haitao. In cursul anilor '80 Haitao a facut o vizita de explorare la Timisoara impreuna cu cativa jucatori de Go bucuresteni. Am jucat o partida la Casa Tineretului si am castigat la limita, fiindca partenerul meu a fost convins de superioritatea lui. A luat mai multe revanse in anii urmatori, la campionatele organizate intre 1987 si 1989, cand nu am avut nici o sansa de castig.
W. Schmidt